MIŞCAREA METODISTĂ (din seria:mişcări premergătoare penticostalismului)

Este considerată una dintre cele mai puternice şi evanghelice mişcări ale Angliei, având ca întemeietor pe John Wesley (1703-1791). După eşuarea unui proiect de răspândire a Evangheliei printre indienii şi coloniştii din Georgia, Wesley se întoarce în Anglia unde meditează asupra propriei lui persoane, în ceea ce priveşte convertirea sa. Prin contactul cu nişte germani moravieni care propovăduiau o credinţă simplă, Wesley studiind prefaţa scrisă de Luther la Epistola către Romani, pe data de 2 mai 1728 se converteşte. Aşadar întors în Anglia, lucrează la întoarcerea oamenilor la sfinţenia propovăduită de Biblie, o religie practică şi o viaţă cu Dumnezeu, devenind astfel un mare evanghelist al Angliei. A format cercuri de studiere a Bibliei, mişcarea numindu-se metodistă, de la cuvântul „metodă” (metoda de a studia Biblia).

Vorbind despre doctrina wesleyană, aceasta avea la bază mântuirea prin credinţă precum şi convertirea personală şi individuală. A pus un mare accent pe Biblie şi pe studierea ei. Organizarea şi modul de împărtăşire rămâne cel anglican. Penticostalismul a luat naştere în sec. al XX-lea, în urma priviri cu seriozitate de către mişcarea metodistă a problemei sfinţirii personale a tuturor credincioşilor.[1]

Predicatorul metodist Charles F. Parham (1873-1929) a fost numit „tatăl mişcării penticostale moderne”. Parham a pornit de la ideea că orice credincios trebuie să caute sfinţenia desăvârşită, acest dar al sfinţeniei anulând păcatul adamic. El îndemna pe credincioşi să nu se mulţumească cu o trăire spirituală simplă, ci să caute un niver superior de trăire în sfinţenie desăvârşită. Apoi, pe lângă convertire şi sfinţire, Parham a vorbit de revărsarea unei puteri spirituale, numită botezul cu Duhul Sfânt. Legat de botezul cu Duhul Sfânt, Parham îi învăţa pe oameni că dovada botezului cu Duhul Sfânt este vorbirea extatică în alte limbi. Vorbirea în alte limbi este dovada indiscutabilă a botezului cu Duhul Sfânt. Cei ce îl ascultau pe Parham, au început să caute botezul cu Duhul Sfânt şi vorbirea în limbi. Pe data de 1 ianuaria 1901, Agnes Orman, o studentă a lui Parham, a început să vorbească în limbi în urma unui mesaj şi a punerii mâinilor peste ea. Această experienţă s-a răspândit foarte repede în Statele Unite ale Americii şi Europa occidentală.[2]

Cel care va urma să preia ştafeta de la John Wesley, cel care a pus bazele mişcării metodiste, este Edward Irving (1792-1834). Edward Irving este cunoscut ca unul dintre cei mai buni predicatori ai istoriei, care niciodată nu a avut o vorbire mai scurtă de două ore. Participanţii la programele de predică trebuiau să îşi asigure locul la Biserică cu aproximativ o jumătate de an înainte, Biserica unde predica Irving fiind arhiplină. Oamenii erau deosebit de interesaţi de lucrarea Duhului Sfânt şi de vorbirea în alte limbi. Chiar şi în bisericile catolice, oamenii mergeau la preot pentru mărturisirea păcatelor pentru a trăi o viaţă nouă, mulţi dintre ei începând apoi să vorbească în limbi şi să profeţească.

Edward Irving a devenit conducătorul unei biserici din Cross Street iar apoi datorită lipsei de spaţiu s-a mutat în Anglia pe Regent Square, însă a interzis manifestarea vorbiri în alte limbi şi profeţiei la toate programele înafară de duminică dimineaţa, la rugăciune şi celor care aveau darurile acestea li s-a spus „să se abţină în timpul serviciului divin de predică”. Timp de o jumătate de an au decurs lucrurile aşa, însă pe data de 16 octombrie 1831, în timpul serviciului de predică, guvernanta familiei fostului prim ministru a fost cercetată şi nu s-a putut abţine. Pentru a se supune restricţiilor, a mers în vestiar de unde zgomotul vorbirii în limbi s-a auzit până în Biserică. După această întâmplare, Edward Irving bazat pe textul din 1 Corinteni 14, nu a mai restricţionat niciodată vorbirea în limbi în Biserică. La serviciul de după-masă a vorbit în limbi un profesor în faţa bisericii, aceste veşti fiind foarte repede răspândite, apărând chiar în ziarul „The Times”. Aceste evenimente au avut ca efect părăsirea bisericii prezbiteriene a lui Edward Irving, datorită unor controverse, născându-se astfel Biserica Catolică Apostolică, sau Irvingiană. Loviturile la persoana şi învăţăturile lui  Edward Irving curg din toate părţile, ajungând sa fie demis, iar din cauza suferinţelor sufleteşti se îmbolnăveşte şi moare. Mişcarea irvingiană decade rămânând doar câteva biserici care mai târziu devin biserici penticostale.[3]

Este de remarcat faptul că Edward Irving nu a vorbit niciodată în limbi, el văzând această manifestare la mulţi dintre cei care îl ascultau printre care şi un parlamentar pe nume Henry Drummound. Irving a spus despre vorbirea în limbi că este „semnul obişnuit” al botezului cu Duhul Sfânt precum şi „rădăcina şi trunchiul” din care cresc restul darurilor spirituale.[4]

Mişcarea metodistă accentua predicarea pocăinţei, desfiinţarea comerţului cu negrii. Asemenea pietismului, îndemna la evlavie şi caritate, având ca dreptar Biblia. Dorinţa de mai multă credinţă şi evlavie a oamenilor au determinat adepţii şi liderii mişcării să predice împotriva relelor şi îndemnau la pocăinţă, folosindu-se des cuvintele: „mântuieşte-ţi sufletul chiar în ceasul acesta!”.[5] Spre deosebire de calviniştii extremişti, care au dominat în majoritatea sec. al XVII-lea şi susţineau că numai cei aleşi pot beneficia de mântuire, metodiştii susţineau că oricine poate fi mântuit. Metodiştii puteau fi siguri de mântuire în urma trecerii prin experienţa culminantă a mântuirii, teologia metodistă accentuând această experienţă.[6]


[1] Trandafir Sandru, Biserica Penticostală în Istoria Creştinismului, Bucureşti, Editura Bisericii lui Dumnezeu Apostolice Penticostale din România, 1992, p.69-70

[2] Rev. C. Harinck, Op.cit., p.13-14

[3] Prof. dr. Trandafir Sandru, Trezirea Spirituală Penticostală din România, Bucureşti, Editura Institutului Teologic Penticostal Central de Studii şi Cercetării Teologice, 1997, p.38-42

[4] Vinson Synan şi Valeriu Andreiescu, Tradiţia mişcării penticostale, Oradea, Editura Betania, 2004, p.86

[5] Pr. prof. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală vol.2, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., 1993, p.245-246

[6] Vinson Synan şi Valeriu Andreiescu, op.cit., p.2

Reclame

2 gânduri despre „MIŞCAREA METODISTĂ (din seria:mişcări premergătoare penticostalismului)”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s