Pneumatologia Bisericii primare prin prizma darurilor Duhului Sfânt manifestate la Cincizecime

Manifestarea darurilor Duhului Sfânt a însemnat o nouă revelaţie în gândirea spiritualităţii Bisericii Primare. Darurile Duhului Sfânt au însemnat dezvoltarea Bisericii pe noi trepte spirituale.

Ele aparţin Duhului Sfânt, ele nefiind date credincioşilor ca şi cum ei ar deveni proprietari, administrându-le după bunul lor plac. Pavel spune în 1 Corinteni 12:11 „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte”. Aceste daruri sunt date credincioşilor spre folosul altora, astfel credinciosul poate fi numit un fel de gestionar al darurilor care are în vedere în permanenţă o responsabilitate mare în faţa Stăpânului.

Trebuie menţionat faptul că nu este o regula ca prin exercitarea darurilor să fie determinat nivelul spiritual, ci semnul spiritualităţii este dat de roada Duhului. Apostolul Pavel aminteşte care sunt aceste daruri ale Duhului Sfânt: „De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia credinţa, prin acelaşi Duh; altuia darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia prorocia, altuia deosebirea duhurilor; altuia felurite limbi; şi altuia tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri la face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte” (1 Corinteni 12:8-11).[1]

Billy Graham focalizează atenţia asupra lui Pavel care face o asemănare a Bisericii ca Trup şi Darurile Duhului. Asemănând Biserica cu un trup cu mai multe mădulare dependente unul de celălalt, toate având o importanţă vitală pentru buna funcţionare a trupului. În trupul lui Hristos, care este un organism viu creat de Dumnezeu, fiecare mădular, fiecare credincios are un dar a lui Dumnezeu. Biblia spune că „Sunt felurite daruri…Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului Spre folosul altora” (1 Cor. 12:4-7).[2]

Manifestarea darurilor Duhului Sfânt revărsat la Cincizecime a început să aibă un rol din ce în ce mai important şi vizibil în viaţa eclesiologică. Sursa creşterii spirituale şi numerice a comunităţii creştine era Duhul Sfânt.

Scopul darurilor spirituale, conform Efeseni 4:12, este „pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos”. Însărcinarea spirituală a fost făcută fiecărui credincios şi alături de ea şi darul spiritual cu care se poate îndeplini aceasta. Darurile spirituale sunt ajutătoare pentru realizarea unităţii trupului lui Hristos, cf. Efeseni 4:3-7 „Căutaţi să păstraţi unitatea Duhului, prin legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă şi un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează în toţi şi care este în toţi. Dar fiecăruia dintre noi, harul (un dar special) i-a fost dat după măsura darului lui Hristos”.[3]

Darurile Duhului Sfânt nu sunt de natură omenească, nu sunt înzestrări naturale ci ele fac parte din sfera lui Dumnezeu, sfera divină, abilităţi date de Duhul Sfânt. Prin caracterul supranatural al darurilor înţelegem că nimeni nu poate pune limite activităţii lui Dumnezeu şi în Numele Lui ucenicii putând face semne şi minuni mai mari decât a făcut însuţi Isus (Ioan 14:12). Apoi mai putem vorbi aici despre faptul că înzestrările naturale nu mai au importanţă deoarece Duhul Sfânt este sursa darurilor cât şi puterea prin care se manifestă.[4]

Ca o concluzie la acest subcapitol subliniem că prin darurile spirituale înţelegem o manifestarea Trupului lui Hristos pe pământ (1 Cor. 12:12-14,27); ajută la evanghelizarea lumii (Marcu 16:15-18); ajută la zidirea Bisericii (1 Cor. 14:3: 12:26); slujesc credincioşii în diferite situaţii dificile izbăvindu-i în vreme de strâmtorare (Fapte 12:6-11; 16:25-28); ajută la desăvârşirea Bisericii (Efeseni 4:11-13).[5]

După înălţarea lui Isus la Cer, apostolii precum şi ceilalţi care au crezut în promisiunea trimiterii Duhului Sfânt din Cer, au fost cei dintâi împuterniciţi pentru răspândirea Evangheliei, acest lucru fiind dovedit de puterea şi curajul primit de Petru, Pavel ş.a.m.d. pentru aceasta.

Revărsarea Duhului Sfânt a însemnat o nouă viziune eshatologică a Apostolului Petru. El a interpretat fenomenul de la Rusalii ca fiind  începutul zilelor din urmă. Primii ucenici aveau un sentiment puternic că revenirea Mântuitorului poate avea loc într-un timp foarte scurt. Ei au asociat Cincizecimea cu venirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Ucenicii în Fapte cap.1 aveau o concepţie escatologică care mai avea nevoie de o direcţie nouă (Fapte 1:6) pe care o primeau din ultimele învăţături ale Mântuitorului înainte de înălţare (Fapte 1:6-8).[1]

Prin explicaţiile care le dă Isus ucenicilor în Fapte 1:7, El nu intenţionează să diminueze importanţa revenirii Sale. Daniel Reid susţine această concepţie când scrie: „Luca a căutat să reînvie credinţa escatologică vie şi, în acelaşi timp, să-şi invite cititorii la o slujire atentă şi evlavioasă, motivând că aşteptarea lui Isus trebuie să fie o motivaţie pentru lucrare”.[2] Folosirea sintagmei „vremurile sau soroacele” fac referire la evenimentele biblice ce aveau sa se întâmple cu poporul lui Dumnezeu, poporul Israel.

Lucrarea Duhului Sfânt nu se manifestă doar cu scopul de a indica activitatea Duhului în răspândirea Evangheliei ci vorbeşte despre „inaugurarea unei ere noi în care Isus domneşte ca Domn şi Mesia ”.[3]


[1] John F. Walvoord şi Roy B. Zuck, Comentariu al Noului Testament, Arad, Editura Multimedia, 2005, p.348

[2] Daniel G. Reid, Dicţionarul Noului Testament, Oradea, Editura Casa Cărţii, 2008, p.545

[3] J. D. Douglas, Ibidem, p.443


[1] Trandafir Sandru, Pneumatologie, Persoana şi Lucrarea Duhului Sfânt, Bucureşti, Cultul Penticostal Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, 1979, p.157;160-161

[2] Billy Graham, Duhul Sfânt, Word Books, Inc., Waco, Texas, U.S.A., 1978, p.174

[3] Ibidem., p.179-180

[4] John F. Tipei, Duhul Sfânt, Oradea, Editura Metanoia, 2003, p.294-295

[5] Prof. Trandafir Sandru, Ibidem, p.202.

Reclame

Un gând despre „Pneumatologia Bisericii primare prin prizma darurilor Duhului Sfânt manifestate la Cincizecime”

  1. Biserica este Trupul Domnului Hristos pe pamant,din mai multe madulare care sunt inzestrate cu darurile Duhului Sfant pentru crestera Bisericii pana la maturizare si statura plinatatii lui Hristos.Fiecare madular este diferit in darul de slujire insa sunt legate intre ele si primeste cresterea si conducerea de la Capul care este Domnul Hristos. O Biserica fara Duhul Sfant nu are viata si fara darurile Duhului Sfant nu se dezvolta spiritual.Ea are nevoie de toate darurile Duhului Sfant aratate in 1 corinteni cap. 12 Amin

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s