Conlucrarea dintre om şi Duhul Sfânt în procesul sfinţirii (2)

ROLUL OMULUI ÎN PROCESUL SFINŢIRII

Wayne Grudem subliniază două aspecte care sunt caracteristice omului, credinciosului, atunci când este vorba de sfinţire. El afirmă că poziţia omului este atât una pasivă cât şi una activă. Rolul pasiv este caracterizat prin dorinţa lăuntrică a omului de a se dărui întru totul lui Dumnezeu. A fi sfânt înseamnă a fi pus deoparte pentru Dumnezeu iar noi suntem creaţi pentru a fi sfinţi, ceea ce implică o continua purificare launtrică, subliniază Martyn L. Jones. Desigur, aici apare aspectul plafonării, al ajungerii la cota cea mai înaltă a sfinţirii însă creştinul autentic nu se mulţumeşte, nu se opreşte la atât. Credinciosul adevărat trebuie să îşi ia ca punct de reper pe Isus Hristos, pentru că doar atunci se descoperă slăbiciunea firii pământeşti şi apare deasemenea nevoia absolută de sfinţire.

Procesul sfinţirii credinciosului implică deasemenea apariţia ispitei, firii, păcatului, declansându-se astfel lupta spirituală a credinciosului. Vorbim astfel despre un alt rol pe care îl are credinciosul în acest proces al sfinţirii. Rolul activ, aşa cum îl numeşte W. Grudem, care este exrimat şi de apostolul Pavel în Romani 8:13: „Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi„. Ceea ce vrea aspostolul Pavel să spună este faptul ca Duhul lucrează în om însă omul este cel care trebuie să acţioneze asupra omorîrii faptelor firii pământeşti, faptele firii, care nu sunt caracteristica Duhului, astfel începând procesul sfinţirii într-un mod activ.

Evrei 12:14, anunţă creştinul că trebuie să meargă mai mult decât atât, el trebuind să urmărească „pacea şi sfinţirea fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul„. Tot apostolul Pavel se adresează tesalonicenilor că însuşi voia lui Dumnezeu penru noi este sfinţirea (1 Tesaloniceni 4:3). Sfinţirea este determinată de naşterea din nou care a determinat o viaţă nouă, un nou mod de raportare la ceea ce înseamnă trăire şi dăruire, tot aşa şi sfinţirea determină o largire, o dezvoltare a noii vieţi, noii trăiri în conformitate cu voia divină. Omul este chemat la Dumnezeu prin harul dăriut de El iar pentru a răspunde acestuia trebuie înţeles faptul că omul deţine în el voinţa aceasta care trebuie pusă la dispoziţia lui Dumnezeu, o motivaţie care izvoreşte din interior. Încetul cu încetul, prin aşezarea favorabilă în acest proces de ascultare se naşte înnoirea progresivă, cf. 1 Petru 1:22.

Dumnezeu a dat oportunitatea fiecărei fiinţe omeneşti să aibă acces la acest proces însă omul are în acelaşi timp oportunitatea de a alege. Neprihănirea la care suntem chemaţi nu este de natură pământească, ci dumnezeuiască, carecteristică lui Dumnezeu care este Sfânt iar celor care doresc să urmeze acest drum trebuie să urmărească sfinţirea. Aceasta implică o asemănare zilnică cu Dumnezeu. Sfinţirea include lupta împotriva păcatului dar nu o luptă de unul singur. Noi luptăm prin credinţă, având ca suport puterea Duhului Sfânt care ne oferă tăria necesară pentru a devenii plăcuţi lui Dumnezeu. Desigur, este cu neputinţă să nu păcătuim, dar creştinul care este în luptă are parte de asistenţa lui Dumnezeu, cf. 1 Ioan 1:9, 2:1: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire; Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit„.

Apostolul Pavel  aminteşte că aceia care se hotărăsc să trăiască pentru Hristos, de a fi asemenea Lui, au motivaţia aceasta de a lucra activ în procesul sfinţirii aici pe pământ. Lupta pentru detaşarea faţă de păcat, de firea păcătoasă necesită din partea omului o voinţă deplină, totală, de a face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru aceasta. Noul Testament oferă nenumărate pasaje care vorbesc despre aceste aspecte ale sfinţeniei (Romani 21:1, 13:14, Efeseni 4:17-6:20, Filipeni 4:4-9, Coloseni 3:5-4:6). Procesul sfinţirii nu este unul care să privească numai la modul individual, ci se fac multe referiri la o creştere a întregii comunităţi prin vegherea unora asupra altora, îndemnarea la fapte bune, pentru că Biserica lui Hristos este formată din credincioşi care trebuie să conlucreze pentru zidirea spirituală, (Evre 10:24-25).

Sfinţirea prin asitenţa Duhului Sfânt produce în fiinţa umană pacea şi bucuria lui Hristos. Ascederea spre asemănarea cu Dumnezeu, spre detaşarea de firea păcătoasă, trăirea după legea divină nu este altceva decât „rod sfinţirea iar ca sfârţit viaţa veşnică” (Romani 6:22).

Vreau să conchid aceste gânduri cu versetul 3 din 1 Ioan cap.3: „Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţă, după cum El este curat„.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s