Din gând în gând

Era o zi de intalnire a gandurilor. S-au adunat toate, fiecare „emotionate” dar nerabdatoare sa aiba ocazia de a cuvanta, ca doar era „sarbatoarea” lor. Locul unde s-au intalnit era la un moment dat neincapator. Asadar, incarcat fiind „programul de spectacol”, cel care era proprietarul incaperii, a deschis festivalul, astfel ca fiecare gand a inceput sa vorbeasca.

 Primul care a vorbit, a fost gandul cel batran, el avand prioritate. „Discursul” lui era legat de buna purtare,blandetea de care trebuie sa fie constienta mintea unui om, de ascultare, de toate lucrurile bune si curate care trebuie sa inunde inima unui om. Toata „audienta” gandurilor au ramas uimite de modul miniunat cum a vorbit gandul intelept.

Urmatorul care a luat cuvantul, a fost gandul tineretii, care a vorbit despre tendintele timpului, lucruri care le sopteste mereu inimii omului. Ideea de a incerca tot ce e nou in fiecare zi, in fiecare an, in fiecare clipa. Nu poti lasa momentul sa treaca pe langa tine, fara a fi sigur ca esti la curent cu toate,si nimic nu-ti scapa. In finalul „discursului”, o parte dintre gandurile prezente au fost entuziasmate de parerea vorbitorului.

Au urmat alte…si alte ganduri….

Intr-un tarziu a luat cuvantul gandul tristetii, care a amintit despre clipele lipsite de speranta, invalmasala intrebarilor: dece? tot eu? chiar acum? ce sa fac? …s-a asternut o liniste totala…din loc in loc unele „ganduri” rasuflau adanc iar linistea era una de noapte…Cine ar putea spune acum ceva, cand toti sunt coplesiti de emotia sumbra? E greu sau imposibil sa ridici singur o piatra mare…

Dar, in linistea deasa, se-aud pasi rari…hotarati…care calca-ncet spre locul din fata. Imaginea era una nu prea incurajatoare. Incet, cu glasul stins, rasuna cuvintele celui numit gandul sperantei.:

„Destinul tau e sa invingi, cand esti cazut sa te ridici, destinul tau l-a scris candva-Isus! Numele tau de mult e scris in Cartea Vietii din Paradis, destinul tau e Cerul Sau, sa stii! „