Darurile Duhului Sfânt pentru biserică

Sintagma cel mai des întâlnită pentru limbajul eclesial în ceea ce privesc darurile spirituale este „ darurile Duhului Sfânt ”. Termenul grecesc folosit de Pavel în 1 Corinteni 12:1 şi 14:1 este pneumatikos, însemnând „ spiritual ” dar folosit cu valoare substantivală pentru „ om spiritual ” sau „ lucru spiritual ” din care derivă „ dar spiritual ”. Acest termen nu face referire directă la Duhul, ci se referă la manifestarea Duhului în viaţa individuală a credincioşilor ( 1 Corinteni 7:7 ).[1]

Aceste daruri sunt manifestări specifice a puterii divine, prin care Duhul Sfânt ajută credinciosul să slujească îndeplinind astfel anumite responsabilităţi în funcţie de măsura credinţei lui. Măsura de credinţă determină un anume dar spiritual al credinciosului. Natura şi folosirea darurilor în viziunea lui Pavel sunt menifestări ale Duhului Sfânt ( 1 Corinteni 12:7 ), fiind împărţite după voia lui Dumnezeu ( v.11 ) în folosul Bisericii ( v. 7; 14:12, 26 ). De aici conchidem faptul că darurile nu sunt alese de credincioşi în mod arbitrar, nici nu sunt pentru zidirea de sine. Aceste daruri sunt pentru zidirea calitativă şi cantitativă a Bisericii ( 1 Corinteni 14:26; Efeseni 4:7-16 ). Important este faptul că darurile nu sunt pentru zidirea personală, dar prin exercitarea lor în slujba altora se produce aceasă zidire de sine.[2]

Apostolul Pavel prezintă nouă daruri ale Duhului Sfânt, fiind clasificare în trei grupuri de câte trei daruri:

  1. Daruri de descoperire: (1) cuvântul despre înţelepciune, (2) cuvântul cunoştinţei şi (3) darul deosebirii duhurilor.
  2. Daruri de putere: (1) darul credinţei, (2) darul tămăduirilor şi (3) darul minunilor
  3. Daruri de inspiraţie: (1) darul prorociei, (2) darul vorbirii în alte limbi şi (3) darul tălmăcirii limbilor.[3]

1. DARURILE DE DESCOPERIRE:

În categoria darurilor de descoperire se includ: cuvântul despre înţelepciune, cuvântul cunoştinţei şi darul deosebirii duhurilor.

Darul înţelepciunii, amintit de apostolul Pavel în 1 Corinteni 12:8 iar prezentat mai larg în 1 Corinteni 2:6-12, aici fiind văzut ca o revelaţie împărtăşită în mod divin, transmisă apoi credincioşilor. Din pricină că acest dar avea de a face cu primirea unei revelaţii directe de la Dumnezeu, era caracteristic apostolilor.[1]

Orice persoană poate fii instruită putând să cunoască unele lucruri dar fără înţelepciune nu poate utiliza această cunoaştere. „ Înţelepciunea este funcţia prin care un om poate folosi efectiv cunoaşterea „ spune David Yonggi Cho, pentru soluţionarea problemelor şi a aduce biruinţă şi binecuvântare. Această înţelepciune este dată în mod supranatural unui credincios, în acest mod soluţionând probleme şi situaţii dificile. Biblia are soluţie şi pentru cei care nu posedă această înţelepciune: „ Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată ” ( Iacov 1:5 ). Exemplul suprem în înţelepciune îl avem în Isus Hristos, iar mai specific în pasajele din Matei 22:15-22 şi Ioan 8:1-11 unde cuvintele lui Isus sunt pline de înţelepciune. Un exemplu vetero-testamental, este cel al împăratului Solomon ( 1 Regi 3:16-28 ). Aici vedem tot aşa modul în care judecă împăratul situaţia încordată dintre cele două femei. Este foarte important ca acest dar să nu fie numit „darul înţelepciunii” ci „ darul cuvântului de înţelepciune ” pentru că el intervine în momentele în care apar bariere insurmontabile iar Dumnezeu dăruieşte înţelepciunea Duhului Sfânt pentru soluţionare.[2]

Acest cuvânt de înţelepciune fiind dat numai când este de trebuinţă pentru o anumită nevoie, el nu ridică creştinul la un nou nivel de înţelepciune însă nici nu împlică abrogarea greşelilor. Acesta nu face altceva decât permite accesul la înţelepciunea incomensurabilă a lui Dumnezeu ( Romani 11:33 ), putând fii un cuvânt pentru călăuzirea bisericii ( cf. Fapte 6:2-4; 15:13-21 ), sau pentru împlinirea poruncii dată ucenicilor cărora le va fi dată „ o gură şi o înţelepciune căreai nu-i voi putea răspunde, nici sta împotrivă toţi potrivnicii voştrii ” ( Luca 21:15 ).[3]

În perioada vetero-testamentară unele situaţii ale manifestării acestui dar erau în modul conducerii poporului Israel care a aparţinut lui Moise apoi transmisă lui Iosua, apoi cerută de Solomon. Începutul primei scrisori adresată corintenilor începe cu adresarea lui Pavel care nu venea la ei cu „ o vorbire sau o înţelepciune strălucită ” ( 1 Corinteni 2:1,5 ). Pavel încearcă să schimbe în mintea corintenilor conceptul lor despre înţelepciune. Astfel lista darurilor începe cu înţelepciunea care era înţeleasă de corinteni ca fiind propovăduirea lui Isus Hristos cel crucificat, Pavel facând referire la o înţelegere specială a lucrurilor adânci şi tainice ale lui Dumnezeu.[4]

Pavel vorbeşte în 1 Corinteni 12:8 despre un alt dar, darul cuvântului de cunoaştere: „ altuia să vorbească despre cunoştinţă, prin acelaşi Duh ”. La fel ca alte daruri despre care voi vorbi, acest dar implică capacitatea de a înţelege şi de a transmite oamenilor adevărul lui Dumnezeu.[5] Acest dar al cunoaşterii nu are nimic în comun cu cunoaşterea omenească nefiind rezultatul unui studiu fie teologic fie biblic, altfel nu ar mai fi un dar al Duhului. Darul cunoştinţei face referire la o rostire inspirată a Duhului, descoperindu-se ceva, în 1 Corinteni 14:6 găsindu-l între descoperire şi proorocie. [6] Este foarte important modul de exprimare a lui Pavel în 12:8 accentuând faptul că unui credincios nu îi este dată cunoştinţa ci îi este dat să „ vorbească despre cunoştinţă ”. Dacă se referea la darul cunoaşterii era implicată exhaustiv cunoaşterea despre Dumnezeu însă darul cuvântului de cunoaştere face referire la o parte a cunoaşterii divine descoperită de Dumnezeu. Biblia vorbeşte despre mai multe situaţii în care acest dar este folosit. Vechiul Testament prezintă momentul în care lui Iosua îi este făcut cunoscut faptul că din cauza unui om din popor, întreaga adunare a lui Israel a fost înfrântă ( Iosua 7 ). Apoi un alt exemplu este relatat în 1 Samuel 9, Saul împreună cu o slujă cautând măgăriţele, îl întâlnesc pe Samuel care îi face de cunoscut faptul că măgăriţele au fost găsite ( 9:20 ). Aici Samuel ştia dinainte faptul că Saul căuta magăriţele şi mai ştia că au şi fost găsite. Apoi un exemplu nou-testamentar este cel din Fapte 5, unde viclenia Ananiei şi soţia lui a fost descoperită lui Petru. Darul cuvântului de cunoaştere arată gloria lui Dumnezeu şi rezolvă probleme.[7]

Un alt dar aparţinând darurilor de descoperire, este darul deosebirii duhurilor. Teologul John F. Tipei spune că „Darul deosebirii duhurilor este o pătrundere în lucrurile divine, o cunoaştere care vine de la  Dumnezeu”. Pe baza Scripturii se poate afirma existenţa mai multor categorii de duhuri ( 1 Ioan 4:1 ), aşadar natura duhurilor se poate cunoaşte şi după anumite criterii biblice: roadele omului, afirmarea lucrurilor contrare Scripturii, manipularea oamenilor, etc.

Pavel recomandă în 1 Corinteni 14:29 „ cât despre prooroci, să vorbească doi sau trei, ceilalţi să judece ”. În acest pasaj este folosit verbul diakri,nw, „ a judeca ”, acesta făcând parte din aceeaşi familie de cuvinte cu substantivul pentru „ deosebirea ” duhurilor din 12:10, însemnând „ a discerne ”. Pasajul citat mai sus nu se referă la modul în care vine proorocia, ci face referire la analizarea conţinutului proorociei astfel încât să existe certitudinea ca aceasta este în congruienţă cu Duhul Domnului. Oricare credincios plin de Duhul lui Dumnezeu trebuie să simtă dacă un anumit prooroc vorbeşte de la Dumnezeu sau dacă este inspirat de un duh rau. Pe baza versetului din 1 Ioan 4:1, fiecare credincios este responsabil de a cerceta duhul. Ceea ce este foarte important în cercetarea duhurilor, este ca aceasta să fie făcută de pe o poziţie neutră, credinciosul fiind pregătit să accepte ceea ce îi descoperă Dumnezeu.[8] Cuvântul „deosebire” presupune prezenţa unui discernământ. Acesta implică p percepţie dată în mod supranatural, o deosebire a duhurilor bune şi rele, sincere şi false în scopul luării unei decizii. Este important de menţionat faptul că acest dar nu ridică pe nimeni la un nou nivel de competenţă, nici nu oferă cuiva puterea de a spune oricărui om ce fel de duh are.[9]

Acest dar nu este unul care să poată fi dobândit prin puteri proprii omului, darul fiind în mâna Duhului Sfânt iar manifestarea lui este în funcţie de nevoi, prin metodele alese de Dumnezeu. Oricare dar a lui Dumnezeu trebuie testat cu ajutorul darului deosebirii duhurilor deoadere din pricina exersării a cât mai multor daruri daruri spirituale creşte pericolul apariţiei a duhurilor mincinoase şi false.[10] Un exemplu biblic am manifestării acestui dar îl avem în Fapte 5:3,9, unde Petru şi-a exercitat acest dar dându-şi seama de înşelătoria lui Anania şi Safira „ Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt?…Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? ”.[11] Dumnezeu manifestă acest dar al deosebirii duhurilor pentru a  permite judecata şi recunoaşterea identităţii din sfera spirituală.[12]

2. DARURI DE PUTERE:

Credinţa la care face Pavel referire în 1 Corinteni 13:2, este credinţa care „mută munţii”. Acest dar nu pune baza la felul de manifestare ci la efectele lui, la convingerea supranaturală a credinciosului ca Dumnezeu va lucra în ciuda oricărui lucru nefavorabil.[1] Pavel se referă la abilitatea specială de a crede în Dumnezeu în momente dificile unde toate şansele sunt împotriva credinciosului. Credinţa este modul de a percepe sigur voia lui Dumnezeu în materie particulară, acest mod permiţând credinciosului să acţioneze în prezent ca şi cum deja s-ar fi întâmplat.[2] Darul credinţei se concentrează în a face posibilă credinţa într-o manieră specială, validând promisiunea lui Dumnezeu şi a o face operativă în viaţa personală. Augustin spunea: „ Credinţa înseamnă a crede ceva ce nu se vede, iar răsplata pentru această credinţă este aceea de a ajunge să văd ceea ce am crezut”.[3] Duhul Sfânt poate lucra prin diferite metode, prin cântari, rugăciuni, mărturie pentru transmiterea credinţei Bisericii ca Trup a lui Hristos. Acest mod de transmitere a credinţei l-a determinat pe Pavel să fie un slujitor competent al Noului Legământ ( 2 Corinteni 3:4-6 ), având apoi posibilitatea de a-i ajuta pe alţii să primească Duhul prin auzirea credinţei ( Galateni 3:2,5 ).[4]

Desigur în Biblie găsim mai multe sensuri ale cuvântului credinţă. Acesta poate face referire la „credinţa mântuitoare” ( Efeseni 2:8 ), poate însemna „credincioşie” ( Galateni 5:22 ) sau încredere în Dumnezeu în vreme de necaz ( Efeseni 6:16 ). Darul credinţei crede ca Dumnezeu poate face un lucru, chiar dacă el pare imposibil. Biblia vorbeşte despre Enoh care a crezut pe Dumnezeu trăind o viaţă neprihănită. Un alt exemplu este dat de încrederea lui Noe în cuvântul lui Dumnezeu cu privire la distrugerea viitoare a oamenilor lipsiţi de evlavie, acţionând potrivit acestei convingeri prin faptul că a construit o corabie pentru salvarea familiei lui. Sunt şi alte exemple biblice remarcabile de credinţă cum ar fi Avraam, Isaac, Iacov, Moise, Rahav, Ghedeon, Samson, Iefta, David, Samuel, etc. Autorul Epistolei către Evrei spune că „ în credinţă au murit toţi aceştia, fără ca să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe ” ( Evrei 11:13 ).[5]

Acest dar al credinţei nu este unul permanent în viaţa credinciosului, ci se manifestă prin acesta atunci când este nevoie, la timpul şi locul ales de Duhul Sfânt. Credinţa ca dar este ea însăşi lucrarea directă şi imediată a Duhului Sfânt, acest lucru însemnând că în inima credinciosului este pusă o credinţă dumnezeiască.[6]

Darurile de tămăduire au fost cunoscute în perioada Bisericii Primare ca o împlinire a prorociilor veterotestamentare prin care, conform epocii mesianice, Dumnezeu va vindeca poporul Său atât din punct de vedere spiritual cât şi trupesc.  Matei interpretează Isaia 53:4 „ prin rănile Lui suntem tămăduiţi ”, ca o vindecare trupească. Puterea de vindecare a lui Isus şi de scoatere a demonilor, s-a datorat ungerii cu puterea Duhului Sfânt ( Fapte 10:38 ). Faptul că Pavel utilizează formula „ darurile tămăduirilor ”elucidează două aspecte: 1. termenul ca,risma sugerează că manifestarea darului este dată unei persoane pe care Dumnezeu alege să o folosească pentru vindecarea altei persoane, deci nu persoanei bolnave; 2. termenul cari,smata sugerează faptul că darul nu are un caracter permanent, nu este dat cuiva o dată pentru totdeauna.[7] Darul tămăduirii este abilitatea unei intervenţii pe cale supranaturală precum şi un mod al remedierii şi refacerii sănătăţii. Domnul Isus este exemplul suprem al Unuia în care este darul odihnei. Avem relatat despre faptul ca El vindeca în „ toate satele şi oraşele ”. El vindeca „ toate bolile şi toate neputinţele dintre oameni ” ( Matei 9:35 ).[8]

Vindecările miraculoase înfăptuite de Isus demonstrează categoric faptul că prin ele Dumnezeu doreşte să dea oamenilor o anticipare parţială a sănătăţii perfecte de care vor beneficia creştinii pentru toată veşnicia. Lucrările de vindecare făcute de apostoli şi de alţi lucrători ai bisericii primare faptul că ea a fost parte din lucrarea erei noului legământ. Vindecările intră aşadar în planul general al binecuvântărilor din noul legământ, aceste binecuvântări fiind în mare parte anticipări parţiale ale binecuvântărilor primite la întoarcerea lui Hristos. Vindecarea aduce mângâiere şi sănătate celor bolnavi, fapt care demonstrează atributul lui Dumnezeu de milă pentru cei aflaţi în necaz.[9]

În contextul Paulin termenul tămăduiri, folosirea lui în 1 Corinteni 12 trebuie să se refere la vindecările miraculoase.[10] Darul darurilor vindecării lucrează împreună cu darul limbilor şi darul mioracolelor care au scopul principal de a dărui binecuvântare pe două planuri: în mod individual ( 1 Corinteni 12:7 ) şi pentru biserică ( 12:28 ). Darul tămăduirilor este minunat în sensul literal deoarece el cauzează o minune care poate fii observată şi aduce un cântec care constituie un indiciu sau o evidenţă a intervenţiei divine.[11]

Dr. Stanley M. Horton spune că darurile de vindecări sunt disponibile fiecărui membru al Trupului lui Hristos, pentru a sluji bolnavilor, în contrast cu alte slujbe, cum ar fi slujirea evanghelistică pentru care este nevoie de un evanghelist, a cărei lucrăre este în principal pentru păcătoşi. Unii consideră că anumiţi credincioşi sunt înzestraţi pentru vindecarea anumitor boli iar alţii pentru un alt fel, ca exemplu Filip a fost folosit, în special, în vindecarea celor paralizaţi şi a celor şchiopi ( Fapte 8:7 ). Alţii consideră că Dumnezeu dă darul de a face mai multe vindecări la un moment dat, iar cu altă ocazie fiind posibil ca altă persoană să aibă acest dar de a face vindecări, cel mai probabil în lucrarea evanghelistului, ca exemplu biblic având vindecarea ologului de la Poarta Frumoasă din Fapte 3:6, 7. O altă opinie se referă la faptul că fiecare vindecare este un dar special, darul pentru persoana bolnavă care are nevoia, tocmai din acest motiv Duhul nu îi face pe oameni vindecători, El furnizând o nouă lucrare pentru fiecare nevoie care ar apărea în Biserică. Un exemplu relevant este a femeii cu scurgerea de sânge, Matei 9:20-22, puterea intrând în trupul femeii, ceea ce a condus la un un miracol de vindecare. La fel şi în Fapte 3:6, se găseşte expresia „ ceea ce am, acest lucru îţi dau ”, astfel Petru nu deţinea un rezervor de daruri de vindecare ci el trebuia să depindă de Duhul Sfânt, care dă un dar pentru fiecare persoană bolnavă.[12]

Darul minunilor în lista paulină din 1 Corinteni 12:28, este pus după apostoli, profeţi şi învăţători. Termenul grecesc folosit de Pavel este dynams care înseamnă „ putere ”, acest termen putând face referire la orice fel de activitate în care puterea lui Dumnezeu este evidentă. Deoarece apostolul Pavel nu defineşte „ minunile ” mai specific decât atât, se poate spune că toate aceste lucrări sunt puteri prin care este ajutată biserica, gloria lui Dumnezeu fiind pe deplin manifestată.[13] Teologul W. Grudem preia ideea  definiţiei a profesorului John Frame, care spune că minunea este o „lucrare a lui Dumnezeu mai puţin obişnuită care stârneşte uimirea şi surprinderea oamenilor şi aduce mărturie despre El”.[14]

Acest dar, aşa cum aminteam mai sus, nu face referire la anumite minuni, ci se numără vindecarea bolnavilor ( Fapte 3:1-8 ), învierea morţilor ( Fapte 9:37-41; 16:18 ), scoaterea demonilor, imunitatea la veninuri otrăvitoare ( Fapte 28:1-6 ), ş.a.m.d.[15]

Conf. dr. David Yohggi Cho spune că minunea este „ suspendarea temporară a legilor naturale obişnuite şi intervenţia unei puteri supranaturale şi dumnezeieşti ”. Avem nenumărate exemple scripturale în care sunt relatate diverse minuni săvârşite de Dumnezeu. Vindecările sunt împărţite în două categorii: vindecare venită prin darul vindecării şi vindecare prin darul de a înfăptui minuni. Prin acţionarea darului de a înfăptui minuni, boala respectivă dispare instantaneu, în timp ce prin acţiunea darului vindecării, cauza bolii este îndepărtată într-un mod lent, însănătoşirea fiind progresivă.[16]

Michel Green reluând pe Denis Bennett, spune despre„ darurile minunilor ” că ar însemna o suspensie care este înţeleasă normal, ca şi o lege a naturii, el nepăstrând doar ceea ce evanghelistul Filip a fost psihic şi fizic sub influenţa Duhului Sfânt ce l-a purtat de la Gaza la Azot, o distanţă de 24 mile ( Fapte 8:39 ).[17]

3. DARURI DE INSPIRAŢIE:

Din lista darurilor de inspiraţie, aşa cum aminteam la începutul subcapitolului, vom aborda darul prorociei, darul vorbirii în alte limbi şi darul tălmăcirii limbilor.

SE VA COMPLETA ÎN CURÂND…


[1] L. Thomas Holdcroft, op. cit., p.167

[2]Stanley M. Horton, op.cit., p. 348-349

[3]T. L. Lowery, Gifted to Serve, Clevland, Tennessee, Pathway Press, 1997

[4]John F. Tipei, op. cit., p. 306

[5]Lester Sumrall, The Gifts and Ministries of the Holy Spirit, Oklahoma, Harrison House, p.111-112

[6] Robert White, Endued whith Power, Clevland, Tennessee , Thomas Nelson inc. Publshers, 1995, p. 92

[7] L. Thomas Holdcroft, op. cit., p.167

[8] [8]John F. Tipei, op. cit., p. 307-308


[1] Ibidem, p.304

[2] Michel Green, I Believe in The Holy Spirit, Grand Rapids, William B. Eerdmans Publishing Company, 1980, p.180

[3] L. Thomas Holdcroft, op.cit., p.156-157

[4] Stanley M. Horton, op.cit., p.344

[5] James Montgomery Boice, Fundamente ale Credinţei Creştine, Oradea, Editura Institutului Biblic “ Emanuel ”, 2000, p. 580-581

[6] David Yonggi Cho, op.cit., p. 209

[7] John F. Tipei, op. cit., p. 304-305

[8] Leslie B. Flynn, 19 Gifts of the Spirit, Wheaton, Victor Books Press, 1974, p.170

[9] Wayne Grudem, op. cit., p. 1105-1106

[10] James Montgomery Boice, op. cit., p.581

[11] L. Thomas Holdcroft, The Holy Spirit, Missouri, Gospel Publishing House Springfield, 1992, p.154

[12] Stanley M. Horton, op.cit., p.345-346

[13] Wayne Grudem, op. cit. p. 1104-1105

[14]Ibidem., p. 378

[15]Floyd H. Barackman, op. cit., p. 228

[16]David Yonggi Cho, op.cit., p. 212, 215

[17]Michael Green, op.cit., p.176


[1] Paul Enns, op. cit., p. 279

[2] David Yonggi Cho, op. cit., p. 180-186

[3] Stanley M. Horton, op.cit., p.341-342

[4] John F. Tipei, op. cit., p. 301

[5] Charles C. Ryrie, Teologie elementară, Făgăraş, Editura Agape, 1998 p. 344

[6] John F. Tipei, op. cit., p.302

[7] David Yonggi Cho, op. cit., p. 173-180

[8] John F. Tipei, op. cit., p.303-304

[9] Stanley M. Horton, op.cit., p. 349-350

[10] David Yonggi Cho, op.cit., p. 186-187,191

[11] James Montgomery Boice, op.cit., p. 583

[12] L. Thomas Holdcroft, The Holy Spirit, Missouri, Gospel Publishing House Springfield, 1992 p. 150


[1] John F. Tipei, op. cit., p.294-295

[2] Floyd H. Barackman, op. cit., p. 222

[3] John F. Tipei, op. cit., p. 301

Anunțuri

Un gând despre „Darurile Duhului Sfânt pentru biserică”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s