Misiune in Ucraina-2009

MISIUNE IN UCRAINA, 2009

Cu ajutorul Domnului in luna august 2009, am ajuns impreuna cu alti aproximativ 50-60 de tineri in tinuturile nordice Romaniei, in Ucraina prin intermediu misiunii M.T.U.- Misiune, Transculturala si Ucenicie. Tinerii prezenti in aceasta misiune au fost organizati si Continuă lectura „Misiune in Ucraina-2009”

Anunțuri

Actul casatoriei – nu este o taina

Argumente împotriva tainei căsătoriei

Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Lui dar nu ca omul să trăiască izolat, ci oamenii trebuie să realizeze o unitate interpersonală în toate domeniile societăţii în care Continuă lectura „Actul casatoriei – nu este o taina”

Revelatia lui Dumnezeu de pe Sinai – eseu

Se pot remarca câteva coordonate ale legământului prezentate în Exod 19, cu referire la alegerea lui Dumnezeu de a sta de vorba cu poporul, iniţiativa fiind făcută de însuşi Dumnezeu, scopul fiind scoaterea poporului din robia egipteană, dorind o relaţie unică cu acest popor al Său.
Apoi putem remarca condiţiile pentru a fi beneficiar Continuă lectura „Revelatia lui Dumnezeu de pe Sinai – eseu”